.. şi incă aştept să vină zilele alea bune, cum se zice "o să răsară soarele şi pe strada mea" . Ştii toţi ca pentru mine.. nimic nu o să mai fie ce a fost odată, să devin aceeaşi fată, dar totuşi.. ar fii frumos să ne amintim de atunci, când eram doar mici copii.  Câteodata mă întorceam prin pat, dintr-o parte in alta, foarte agitată , eram speriată, deşii ştiam că visez. Încercam din răsputeri să deschid ochii, oricât de tare mă forţam să mă trezesc, nu puteam.. Atunci m-am gândit că dacă reușesc să o strig pe mama, să vină din camera alăturată, sigur m-aș trezi. Am început s-o strig, dar cu cât urlam mai tare, cu atât liniștea era mai adâncă. Aproape că am izbucnit în plâns că nu am voce, când, brusc, m-am trezit urlând.Eram cu ochii deschiși; laptopul uitat lângă mine cânta nu știu ce melodie. Am văzut-o pe mama intrând în cameră și aplecându-se peste patul meu. Umbra ei mă acoperea. Lumina laptopului s-a stins, muzica s-a oprit. Era așa de întuneric! Țineam ochii închiși de frică și iar aproape plângeam. Mă răsuceam încontinuu, fără nici un folos.